Ioana Joa – Shadows
- Data
- —
- Loc
- Fabrica de Pensule Cluj-Napoca
- Comentarii
- 0
- Trackbacks
- 0
În perioada 12-25 Noiembrie 2010, începând cu ora 20:00, Fabrica de Pensule Cluj-Napoca te invită să vizitezi expoziția Shadows a artistei Ioana Joa.
Amprentele trecutului asupra existenței noastre pot fi percepute în momente de profundă introspecție și analiză personală. Iar atunci când aceste umbre din trecut iau forma unor calități sufletești care transpar în prezent, putem vorbi despre ceea ce ne caracterizează ca ființe spirituale, dincolo de dimensiunea temporală.
Printr-o metodă de expunere îndelungată la soare a unor plăci de lemn, Ioana face o demonstrație autentică de stencil, folosind natura ca instrument principal în revelarea imaginii. Doar prin acțiunea în timp a razelor solare asupra materialului, lucrările ajung să dezvăluie portrete a unor persoane trecute în neființă.
De-aici până la teoria sufletului călător mai e un pas care nu e neapărat necesar pentru că lucrările Ioanei impresionează prin curaj și provocare.
Galeria Laika, etaj III.