Orașul Cluj-Napoca

Creează!

Implică-te! Cluj în imagini

Întâlnire cu regizorul Silviu Purcărete

Data

Vineri, 7 Decembrie 2012, la Cinema Victoria, cunoscutul regizor Silviu Purcărete și echipa primului său film, Undeva la Palilula, se întâlnesc cu publicul clujean.

Debutul cinematografic al lui Silviu Purcărete reunește nume importante din lumea teatrului și a filmului românesc

Cluj-Napoca, 4 decembrie 2012. Regizorul Silviu Purcărete, împreună cu actorii și producătorii filmului Undeva la Palilula, așteaptă clujenii la o proiecție specială desfășurată în cadrul Cinematecii TIFF vineri, 7 decembrie, de la ora 19.30, la Cinema Victoria. Proiecția și discuțiile de la finalul ei reprezintă o ocazie de a afla câteva din tainele artei cinematografice de la profesioniști români medaliați pe plan internațional. Amintim că filmul a fost prezentat prima dată la Cluj-Napoca în luna aprilie a acestui an, bucurându-se de un interes crescut din partea cinefililor clujeni.

Undeva la Palilula reprezintă debutul cinematografic al cunoscutului regizor de teatru Silviu Purcărete, fiind un proiect grandios care reuneşte importante nume din lumea teatrului şi filmului românesc. Decorurile sunt semnate de Helmut Stürmer şi Dragoş Buhagiar, costumele de Lia Manţoc, iar muzica de Vasile Şirli. Directorul de imagine al filmului este Adrian Silişteanu, colaborator constant al regizorului Adrian Sitaru. Filmul este produs de Tudor Giurgiu, Oana Giurgiu fiind producător executiv.

Din distribuţia filmului fac parte actori români de renume precum Áron Dimény, George Mihăiţă, Constantin Chiriac, Răzvan Vasilescu, Sorin Leoveanu și Ofelia Popii. Horaţiu Mălăele și Marius Manole întregesc o distribuţie care numără peste 50 de actori.
Undeva la Palilula spune povestea lui Serafim, un tânăr doctor, care primeşte repartiţie pe termen scurt la spitalul din Palilula, urmare a decesului precedentului medic pediatru, nea Pantelică. Serafim se adaptează treptat lumii din oraş şi ajunge, într-un final, fără voia sa, să-i aparţină.

Palilula este un orăşel pierdut undeva pe harta ţării. Acolo, nu se ştie prea bine dacă oamenii mint, visează sau trăiesc cu adevărat. În spital, bolnavii sunt perfect sănătoşi, iar una dintre distracţiile lor preferate este să asiste la disecţiile de la morgă. Restul populaţiei e imbecilă şi fermecătoare, izolată pentru eternitate în beţie, petreceri şi orgii. Schimbările de regimuri politice, morţile, incendiile şi inundaţiile, nici una dintre aceste modificari majore, zguduitoare, ale lumii exterioare nu îi perturbă. Alternativ agitaţi şi puturoşi, fericiţi şi melancolici, sunt mereu acolo, împreună, în centrul lumii, pe terasă cu oleandri, la spital şi la hotelul Boema.

Silviu Purcărete este unul dintre cei mai apreciaţi regizori de teatru din România şi Europa. Are o experienţă de peste 30 de ani în domeniu şi a realizat spectacole memorabile în special la Teatrul Naţional din Craiova şi la cel din Sibiu. Este membru cu titlu personal al Uniunii Teatrelor din Europa, detinător al Golden Globe Peter Brook Prize pentru cea mai bună regie teatrală în 1995 şi al Premiului pentru excelenţă artistică al Fundaţiei Hamada (Festivalul Internaţional de la Edinburgh 1991). Spectacolul Faust realizat la Teatrul Naţional „Radu Stanca” din Sibiu a fost unul din capetele de afiş ale Festivalului de la Edinburgh 2009, cel mai mare eveniment de gen din lume.

www.transilvaniafilm.ro

Lasă un comentariu

Foloseşte cu încredere: <a href="" title=""></a> <strong></strong> <em></em> <blockquote></blockquote>

Încercăm să avem o politică liberală vizavi de comentarii.
Te rugăm să menții o atmosferă pozitivă și constructivă în mesajele tale sau riști să ai accesul blocat.