Hrană sănătoasă – direct de la ţărani
- Data
- Access
- gratuit
- Loc
- Cărturești Cluj-Napoca
- Comentarii
- 0
- Trackbacks
- 0
Joi, 7 Martie 2013, începând cu ora 18:00, clujenii interesaţi să îşi asigure o sursă de hrană sănătoasă, direct de la ţărani, sunt invitaţi la librăria Cărtureşti la prezentarea celui de-al treilea parteneriat ASAT din judeţ.
ASAT (Asociaţia pentru Susţinerea Agriculturii Ţărăneşti) este un proiect dezvoltat în România din 2008, prin implicarea mai multor consumáctori şi mici producători agricoli din ţară, sub forma unor parteneriate locale de susţinere a agriculturii naturale.
Ce este un parteneriat ASAT? Parteneriatul local de solidaritate între micii producători agricoli şi consumatori este un angajament reciproc în care oamenii beneficiază în mod egal şi integral de recolta de pe o anumită suprafaţă cultivată de agricultor.
Un angajament din partea unui grup de cetăţeni pentru a susţine o gospodărie agricolă printr-o retribuire echitabilă şi corectă a muncii legumicultorului, care garantează o producţie naturală sau organică.
O formă de cooperare între consumatori şi mici producători agricoli în vederea asigurării accesului la hrană sănătoasă produsă local.
Cum se realizează parteneriatul? Mai multe familii de consumatori din oraş se înţeleg cu un mic producător agricol de proximitate să achite un preţ echitabil pentru un coş săptămânal de produse locale (legume, fructe, ouă, lapte…), pe care îl ridică regulat pe durata unui întreg sezon (de obicei săptămânal, timp de opt luni pe an).
Înţelegerea se face de regulă la sfârşitul toamnei şi vizează sezonul următor. Pentru a creşte autonomia micului producător şi a ţine costurile sub control, grupul de consumatori plăteşte în avans o parte din abonament, iar cu banii astfel strânşi agricultorul acoperă costurile pregătirii producţiei din anul următor.Preţul unui abonament se construieşte pe baza unui calcul transparent şi are în vedere o retribuţie echitabilă pentru munca micului producător agricol. Acest preţ nu este obţinut prin corelaţie cu piaţa, ci reflectă costurile reale implicate de agricultura naturală. Prin urmare, preţul unui abonament anual este fix, iar producţia variază în funcţie de factori specifici agriculturii naturale.