Orașul Cluj-Napoca

Creează!

Implică-te! Cluj în imagini

Hai la o cafea!

Data
Loc
Cluj-Napoca

Prin cumpărarea unei cafele sau a unui ceai, cu doar 1 leu, puteţi să deveniţi inima campaniei Hai la o cafea!. Acesta a fost motto-ul nostru de impulsionare a oamenilor să contribuie la atingerea unui scop nobil în preajma Crăciunului.

Iniţiativa noastră a început ca un mic proiect în 2007, însă succesul de care s-a bucurat încă de la prima ediţie, ne-a făcut să continuăm campania şi în anii care au urmat. Sărbătorile ne bat iar la uşă şi suntem pregătiţi să facem şi în 2010 câţiva colegi fericiţi.

Campania umanitară de strângere de fonduri Hai la o cafea reprezintă iniţiativa încununată cu succes a masteranzilor de la „Istoria şi Socio-Antropologia Epocii Moderne” de la Facultatea de Istorie şi Filosofie a Universităţii Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca. Împreună cu alţi voluntari am încercat să aducem un zâmbet studenţilor orfani şi din centrele de plasament care studiază în cadrul UBB.

Iniţiativa nostră de vânzare de cafea şi ceai a luat amploare anii trecuţi, astfel încât anul acesta vrem să ne dedicăm şi mai mult obţinerii de fonduri. Numărul de voluntari a crescut de la un an la altul, iar ideea campaniei a început să fie cunoscută şi apreciată de cât mai multă lume. Aşadar, în cea de-a IV-a ediţie Hai la o Cafea, ne aşteptăm la rezultate şi mai bune, la mai mulţi studenţi implicaţi în campanie şi la posibilitatea de a oferi mai multe bucurii colegilor noştri, arătându-ne astfel solidaritatea.

Anul acesta ne puteţi găsi în perioada 6-9 Decembrie 2010, între orele 10:00 – 16:00, în trei locaţii:

  • la sediul central al Universităţii Babeş-Bolyai;
  • la sediul Facultăţii de Drept;
  • la sediul Facultăţii de Ştiinţe Politice Administrative şi ale Comunicării.

Vă aşteptăm pe toţi la un ceai sau la o cafea, în cadrul unei acţiuni caritabile îndreptată înspre cei care sunt mai puţin norocoşi. Aceste sărbători de iarnă pot fi un motiv pentru noi toţi să arătăm că ne pasă, din suflet pentru suflete!

Lasă un comentariu

Foloseşte cu încredere: <a href="" title=""></a> <strong></strong> <em></em> <blockquote></blockquote>

Încercăm să avem o politică liberală vizavi de comentarii.
Te rugăm să menții o atmosferă pozitivă și constructivă în mesajele tale sau riști să ai accesul blocat.