Orașul Cluj-Napoca

Votează!

Implică-te! Cluj în imagini

Elizabeth de Vaal – Pictură

Data
Loc
Cluj-Napoca

În perioada 9-13 Octombrie 2014, de luni până sâmbătă între orele 10:00 și 18:00, Silvia’s Art Gallery Cluj-Napoca te invită să vizitezi expoziția intitulată Pictură de Elizabeth de Vaal.

Elizabeth de Vaal este o artistă olandeză din Haga, și directorul rezidenței de artiști din Pécsbagota, Ungaria, devenind actorul principal al vieții culturale din Pécs. A absolvit cursurile Academiei de Arte Willem de Koonig din Rotterdam și pe cele ale Atelierului ’63. A avut expoziții la Muzeul Arnhem și la Muzeul Central din Utrecht. Lucrările sale se află în colecții publice, societăți comerciale și în colecții private. În ultimii 20 de ani a predat arta în numeroase instituții de artă, printre care Academia de Artă Rietveld din Amsterdam. A fost membră în numeroase comisii și jurii, lucrând, în calitate de consilier la Stroom Den Haag și la Fondul pentru Arte Vizuale din Amsterdam. Din 2004 trăiește parțial la Pécs, unde predă la Academia de Arte Vizuale. A fondat rezidența de artiști din Pécsbaogta cu scopul de a invita artiști olandezi pentru a crea și a cunoaște o altă cultură. La prima vedere, lucrările lui Elizabeth de Vaal ne înfățișează situații și ipostaze care ni se par evidente și normale. O privire mai aprofundată asupra acestora ne face, însă, să ne ridicăm o seamă de întrebări. Lucrează în tehnici diverse, pe dimensiuni variate, abordând consecvent aceeași tematică. Stilul, materialitatea și picturalitatea lucrărilor sunt subordonate mesajului metaforic pe care îl transmite. Pentru Elizabeth de Vaal pictura este un mijloc și nu un scop în sine, enunțând dorința de libertate și lupta împotriva superficialității.

Vernisajul expoziției va avea loc joi, 9 Octombrie 2014, începând cu ora 18:00.

Lasă un comentariu

Foloseşte cu încredere: <a href="" title=""></a> <strong></strong> <em></em> <blockquote></blockquote>

Încercăm să avem o politică liberală vizavi de comentarii.
Te rugăm să menții o atmosferă pozitivă și constructivă în mesajele tale sau riști să ai accesul blocat.