Orașul Cluj-Napoca

Distrează-te!

Implică-te! Cluj în imagini

Dora Dumitrescu – Constelația Lirei

Data

În perioada 18 Noiembrie 2010 – 15 Decembrie 2010, Galeria Alianţa Artelor Cluj-Napoca te invită la expoziţia personală Dora Dumitrescu – Constelaţia Lirei.

Evenimentul se doreşte a fi în acelaşi timp și o retrospectivă aniversară, artista, născută la Miercurea Nirajului în 1935, împlinid în acest an vârsta de 75 de ani. Tot cu această ocazie va fi lansat albumul Dora Dumitrescu – Constelaţia Lirei, cuprinzând un eseu semnat de criticul de artă Vasile Radu.

Prezentă în peisajul artelor plastice de peste o jumătate de secol (artista absolvind Institutul de Arte Plastice Ion Andreescu din Cluj în 1961), pictura Dorei Dumitrescu emană o senzualitate reţinută, construind un univers spiritual atât în pictura figrativă, cât şi în lucrările abstracte.

Stenice şi anunţând senzorialul din viitoarele pânze abstracte, lucrările reprezentând peisaje sau naturi statice trădează o temeinică pregătire dobândită sub îndrumarea atentă a unor profesori clujeni sau bucureşteni, precum Mohi Sándor, Petru Abrudan, Anton Lazăr şi Corneliu Baba, de care o leagă pe Dora Dumitrescu o îndelungată relaţie de prietenie, până la moartea maestrului, în 1997.

Tristeţea specifică în general tuturor performerilor, traversează portretele de arlechini, aceste personaje de bal mascat menite să amuze spectatorul fiind surprinse în momentele de după spectacol. Arlechinul nu este masca ce smulge hohote de râs sau aplauze, ci marchează însuşi omul.

Pictura abstractă, pe care o abordează încă din deceniul al şaselea a sec. XX, în ciuda comandamentelor epocii pe care a traversat-o, dovedeşte echilibru şi o remarcabilă sensibilitate în tratarea culorii. Germinaţie, Alb încastrat, Viziune, Disiparea umbrei, Fulguraţie albastră, Anotimp spiritual, Efect de vară, Echilibru instabil sunt lucrări în care întrebările îşi găsesc răspunsuri, iar angoasele se disipează fin şi elegant, transformându-se în ferestre deschise către un orizont aducător de speranţă.

Locul Dorei Dumitrescu se conturează clar în arhitectura operei pe care o creează; artista se pune în centrul creaţiei, re-creându-se pe sine, trădând o sensibilitate moştenită de la vechii maeştri.

Lasă un comentariu

Foloseşte cu încredere: <a href="" title=""></a> <strong></strong> <em></em> <blockquote></blockquote>

Încercăm să avem o politică liberală vizavi de comentarii.
Te rugăm să menții o atmosferă pozitivă și constructivă în mesajele tale sau riști să ai accesul blocat.