Cesaria Evora – ANULAT
- Data
- Comentarii
- 0
- Trackbacks
- 0
Vineri, 7 Octombrie 2011, Cesaria Evora va concerta pentru prima oară la Cluj, la Sala Sporturilor „Horia Demian”.
Evenimentul a fost acceptat de managementul artistei ca un concert extraordinar, suplimentar la mini-turneul pe care „Diva desculţă”, cum mai este supranumită artista, îl susţine în România, în această toamnă. Celelalte două concerte vor avea loc la Timişoara, în 3 octombrie, şi la Bucureşti, în 5 octombrie.
Artista, care tocmai a împlinit 70 de ani, va fi prezentă la Cluj cu întreaga sa orchestră de acompaniament şi va cânta timp de aproape doua ore, interpretând un set de peste 20 de piese din care nu vor lipsi celebrele „Sodade”, „Sentimento”, „Cabo Verde” sau „Besame mucho”.
Concertul CESARIA EVORA LA CLUJ, vine în continuarea altor spectacole de succes semnate Diesel Events, compania care i-a adus la Cluj şi pe PAROV STELAR, HARLEM GLOBETROTTERS, BUENA VISTA SOCIAL CLUB, CLUB DES BELUGAS, OTROS AIRES, NARCOTANGO si multi altii.
Sala Sporturilor va fi astfel amenajată încât la spectacol vor putea lua parte 2.500 de spectatori.
Biletele se pun în vânzare începand cu această săptămână la Diesel Club – Piaţa Unirii 17, iar în ultimele zile se vor gasi bilete şi la Sala Sporturilor. Preţul biletelor va porni de la 50 lei.
Mai multe detalii vor fi anunţate în curând.