Bal la Savoy
- Data
- Loc
- Opera Maghiară Cluj
- Comentarii
- 0
- Trackbacks
- 0
Duminică, 11 Octombrie 2015, începând cu ora 17:00, Opera Maghiară Cluj-Napoca te invită la spectacolul Bal la Savoy de Ábrahám Pál.
Dirijor: Zsolt Jankó.
Regizor: Emese Szabó. Scenografia: Venczel Attila. Costume: Labancz Klára m.v. Coregrafia: Bóbis László (Budapesta). Asistent coregraf: Rusu P. Gabriela.
În distribuţie: Szabó Levente (debut), Barabás Zsuzsa, Pataki Enikő, Ádám János, Jordán Éva, Varga Attila, Kolcsár Katalin, Vigh Ibolya, Kerekes Mária, Chiuariu Livia, Szabó József, Sipos László, Kovács Ferenc, Mányoki Mária, Veress László, Plesa Róbert, Rigmányi István, Páll Ildikó, Popovici Zsófia și Venczel Péter.
Opereta“Bal la Savoy îmi prilejuieşte incursiuni în biografii mai puţin cunoscute – Pal Abraham, Alfred Grunwald, Fritz Lohner Beda -, îmi prilejuieşte scurte consideraţii legate de una dintre cele mai jucate operete, în fine, este invitaţia pe care v-o adresez pentru o duminică plăcută la un spectacol plin de sunet şi culoare.
Ball im Savoy a avut premiera la 23 Decembrie 1932, pe scena Grossess Schauspielhaus din Berlin, Komischer Oper astăzi, fiind bine primită încă de la prima reprezentaţie. Era şi normal atâta timp cât trio-ul artistic Pal Abraham – Alfred Grunwald – Fritz Lohner Beda era unul de mare notorietate, notând aici succesele la Viktoria şi al ei husar (1930) şi Floarea din Hawaii (1931).
Bal la Savoy este la graniţa dintre Broadway şi cinema, un spectacol de sunet şi culoare cu acţiune în Parisul anilor ’30. Din păcate, Bal la Savoy a fost să fie şi ultimul succes al compozitorului Pal Abraham, ocupaţia nazistă în Europa obligându-l la un refugiu lung, obositor şi cu urmări directe pentru cariera artistică, fără rezultate notabile din păcate.
Pal Abraham (1892 – 1960) este absolventul Academiei de Muzică din Budapesta, unde a studiat violoncelul şi compoziţia, aceasta din urmă cu Viktor Herzfeld. A devenit cunoscut în foarte scurt timp, reţinînd două componente majore ale compozitorului, opereta, respectiv muzica de film.
Durata spectacolului: circa trei ore.
Operetă în trei acte, titrată în limba română.