Training Arena
- Data publicării
- Categoria
- Știri
- Comentarii
- 0
- Trackbacks
- 0
În perioada 23- 25 Martie 2012, ONG-urile AEGEE Cluj- Napoca, AIESEC şi EFPSA organizează conferinţa naţională a trainerilor Training Arena.
Evenimentul Training Arena este destinat trainerilor din organizaţiile studenţeşti din România şi s-a născut din dorinţa de a forma o comunitate la nivel naţional a acestor traineri cu scopul de a contribui la creşterea nivelului de educaţie non-formală şi abilităţi.
Încurajarea colaborărilor ar avea efecte foarte bune, atât pe termen lung cât şi pe termen scurt, prin sharing şi schimb de traineri. Ne dorim să contribuim la întărirea sistemelor de training din organizaţii, prin încurajarea bunelor practici şi punerea în comun a resurselor, a cunoştinţelor şi a trainerilor.
Prin sesiunile şi activităţile din cadrul evenimentului, Training Arena va fi locul unde participanţii vor putea să cunoască alţi traineri, să facă schimb de experientă şi să vadă cum se desfasoară trainingurile în alte organizaţii, reprezentate de cei prezenţi.
Participanţii sau invitaţii prezenţi vor avea ocazia să susţină sesiuni de training pe a căror teme au cunoştinţe avansate. Venind din organizaţii/medii diferite, există unele teme care sunt puţin atinse în exteriorul organizatiilor, deşi tema este de interes general. Este o ocazie bună de a vedea cum se desfaşoară un training în alte organizaţii. Se pot aborda concepte noi şi testa noi modele cu scopul de a primi feedback pentru ele.
Discuţii în grupuri restrânse pe diverse teme propuse de cei prezenţi la eveniment. Se pot discuta iniţiative noi, se poate face schimb de păreri pe anumite topicuri sau pot fi discutate soluţii la diverse probleme legate de activităţile de training. Participanţii pot să îşi aleagă temele la care să fie prezenţi, iar la sfârşit vor fi prezentate rezultatele discuţiilor.
Daca ești convins ca o astfel de comunitate ar ajuta la dezvoltarea mediului ONGistic studentesc, atunci nu ezita să aplici.
AEGEE Cluj-Napoca are o orientare multiculturală şi interdisciplinară, numărând membri de la toate facultăţile şi universităţile din Cluj-Napoca cât şi din alte oraşe. Astfel, AEGEE ClujNapoca se adresează tuturor studenţilor indiferent de profilul lor academic, încurajând în acelaşi timp schimburile culturale şi oferind posibilitatea de a cunoaşte alţi studenţi din culturi şi ţări diferite, de a organiza şi susţine proiecte împreună, de a promova o Europă unită, fără prejudecăţi.
Printre principalele principii şi valori promovate se numără cooperarea interstudenţească, voluntariatul, comunicarea şi munca în echipă. În acelaşi timp, susţinem principalii piloni AEGEE Europe: schimbul intercultural, pace şi stabilitate, educaţia superioară, cetăţenia activă.
AIESEC este cea mai mare organizaţie de tineret din lume, prezentă în peste 110 tări şi 63.000 teritorii. Scopul organizaţiei este de a da fiecărui tânăr şansa de a se dezvolta şi de a-şi contura abilităţile de leader şi nu numai. AIESEC oferă tinerilor posibilitatea de a participa la stagii de practică internaţionale, să experimenteze şi să înveţe ce înseamnă leadershipul de asemenea şansa de a-şi consolida cunoştinţele într-un mediu de învăţare global. AIESEC este un ONG condus de tineri pentru tineri, care permite o experienţă puternică pentru membrii cât şi pentru organizaţia în sine.
EFPSA este Asociaţia Europeană a Studenților de la Psihologie, și a fost înființată în 1987, cu primul congres internațional al acestora, ce a avut loc în Portugalia. În acest moment, 28 de organizații studențești din 28 de țări fac parte din federație, numărul lor crescând de la an la an, reprezentând aproximativ 300.000 de studenți de la psihologie. Misiunea federației este reprezentarea tuturor studenților din Europa ce studiază acest domeniu, iar viziunea este devenirea unui reprezentant cunoscut a studenților de la psihologie incluzând studenții înșiși, psihologii, și organizațiile profesioniste la nivel național, cât și european. Printre valorile EFPSA se numără: competența organizațională, diversitate, integritate și spiritul EFPSA, caracterizat prin comunicare liberă, schimb de idei, libertatea exprimării și prietenie. Acestea sunt dezvoltate si prin proiectele întreprinse de această federație, cum ar fi: training-uri, ESS (European Summer School), JEPS(Journal of Europan Psychology Students), Study Abroad, Exchange-urile și Congresul european EFPSA.
ASPR (Asociația studenților de la psihologie din România) face parte din EFPSA, împărtășind valorile acesteia precum și propriile valori cum ar fi: Responsabilitate, Proactivitate, Muncă în echipă şi Colaborare.