Orașul Cluj-Napoca

Împărtășește!

Implică-te! Cluj în imagini

Se închide rampele de la Pata Rât, Gherla, Turda şi Huedin

Data publicării
Categoria

„Închiderea rampei de la Pata Rât a reprezentat o prioritate absolută pentru județul Cluj. Mă bucur că am reușit să deblocăm acest proiect important și să demarăm efectiv lucrările de execuție. Termenul de închidere a celor patru rampe este de un an dar sperăm ca cea de la Pata Rât să fie închisă în șase luni”, a declarat Președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tişe.

Consiliul Județean Cluj a notificat oficial luni, 20 martie 2017, Inspectoratul de Stat în Construcții în legătură cu faptul că încep lucrările de închidere a depozitelor neconforme de deșeuri urbane Cluj-Napoca (Pata Rât), Gherla, Turda şi Huedin.

Valoarea totală a lucrărilor de închidere a celor patru depozite neconforme este de 33.297.933, 79 lei.

În ceea ce privește lucrările propriu-zise, acestea vor viza, în principal, profilarea și reconfigurarea depozitelor și acoperirea cu un strat de pământ peste care se va realiza o înierbare a întregii suprafețe. Totodată, urmează a fi efectuate lucrări de drenaj, puțuri de captare a biogazului, drumuri de acces, sisteme de colectare a apelor pluviale, etc.

Lasă un comentariu

Foloseşte cu încredere: <a href="" title=""></a> <strong></strong> <em></em> <blockquote></blockquote>

Încercăm să avem o politică liberală vizavi de comentarii.
Te rugăm să menții o atmosferă pozitivă și constructivă în mesajele tale sau riști să ai accesul blocat.