Orașul Cluj-Napoca

Implică-te!

Implică-te! Cluj în imagini

Sancțiuni de 8.000 de lei aplicate pentru neîntreținerea corespunzătoare a clădirilor din zona de protecție istorică a municipiului

Data publicării
Categoria

Poliția Locală, prin intermediul Serviciului Control Urbanism și Disciplină în Construcții, a aplicat sancțiuni contravenționale pentru doi proprietari din zona centrală, din cauza neîntreținerii corespunzătoare a imobilelor, în urma unor incidente care au avut loc la un interval de câteva ore.

Este vorba despre imobilul de pe strada Universității nr. 3, unde în cursul zilei de ieri a căzut o bucată de sticlă din geamul clădirii, deteriorând un autoturism parcat în zonă (așa cum se vede în fotografiile anexate) și cel de pe strada Memorandumului nr. 3, unde în dimineața zilei de astăzi au căzut bucăți de tencuială din fațada clădirii.

Au fost întocmite două procese verbale de constatare a contravenției, fiecare dintre acestea în valoare de 4.000 de lei, în conformitate cu Legea nr. 422/2001, privind protejarea monumentelor istorice.

Precizăm faptul că ambii proprietari sancționați, au fost, în prealabil, somați de municipalitate în cursul anului trecut.

Primăria municipiului Cluj-Napoca atenționează proprietarii clădirilor din zona de protecție istorică a orașului să ia măsuri pentru întreținerea corespunzătoare a acestora, pentru a nu pune în pericol siguranța lor și a trecătorilor.

Lasă un comentariu

Foloseşte cu încredere: <a href="" title=""></a> <strong></strong> <em></em> <blockquote></blockquote>

Încercăm să avem o politică liberală vizavi de comentarii.
Te rugăm să menții o atmosferă pozitivă și constructivă în mesajele tale sau riști să ai accesul blocat.