Parlamentarul, judecătorul și plăcinta

Și totuși primăvara există! Asta-i cea mai tare știre care ne bucură zilele acestea și ne face să ieșim din case, oriunde nu întâlnim televiziuni. Ei, da’ seara? Și uite așa, în timp ce Dumnezeu ne binecuvântează, dușmanul nu doarme și ne mănâncă, nu numai zilele, dar și liniștea caselor, străzilor, microbuzelor…

Pentru că nu mai am bani să-mi cumpăr halucinogene, am găsit o metodă gratis de a nu mai ști pe ce lume trăiesc și nici nu mai fac efortul de a-l citi pe Kafka, ci deschid la știri.

În Galați, o rețea mafiotă care a tras în piept statul, omul, casa, masa și a băgat la umbră milioane de euro, are în frunte oameni de cea mai înaltă calificare: un parlamentar (căpitan de echipa), un fost subprefect (portăriță) și diverși jucători cu roluri foarte precise și cu strategia desenată de antrenorul-jucător, domnul deputat. Biata Dunăre am auzit că a cerut să nu mai treacă pe acolo, că vrea să moară curată și săracă când se va întâlni cu marea și, din drum fără pulbere, a ajuns de râsul Rinului și altor frați care l-au făcut pe președintele Germaniei să-și dea demisia doar pentru că a pus o vorbă bună pentru niște prieteni. Și nemții ăștia prea exagerează!

Banatul, tot fruncea vrea să fie, nu contează la ce. Și pentru că ei au dat Phoenix-ul, au început revoluția și l-au dat pe Ianțu Virgil, unii timișoreni de frunce, au socotit că dacă tot am murit pentru libertate, atunci hai să trăim liberi, adica, să facem cum ne dictează datoriile din bănci și de la cămătari. Și uite așa, ditamai vicepreședintele Curții de Apel din Timișoara, a primit 50.000 de euro sponsorizare ca premiu din partea societății civile pentru merite deosebite în aplicarea strâmbă a legii. Cel care l-a nominalizat la acest premiu este tot un om avizat în acest domeniu: un domn polițist… Treaba nasoală e că euroii erau tunați, adica la lumina soarelui de primăvară și lămpii se vedea cuvântul MITĂ. Până și locatarii din Pădurea Verde au spus că-i mai rău ca-n codru și asta-i Marea țiganiadă.

Și, pentru că am vrut să mă fac praf, am tras încă un gât de halucinogen tare, tras de două-trei ori, să nu mă mai dezmeticesc repede.

Micul Plăcinta, scuipător de presă și iute călcător de oameni cu mașina, plus caftitor de mândre în spațiu închis și-a plimbat coada pe la arest vreo 29 de zile, timp în care a scris o carte care, atât de mult i-a impresionat pe judecători, ca i-au dat trei ani de închisoare pentru tentativă de omor și tălhărie, cu suspendare. Cum soluția nu e defintivă, mă aștept ca la următoarea instanță să-i dea un premiu din partea Uniunii Scriitorilor. Cu asta am ajuns, vorba lui Ștefan Iordache, de râsul Bangladeshului!

De aceea, propun muzeului Grigore Antipa, înființarea unei secții cu scopul de a expune, pe lângă scula lui Terente și asemenea monstruozități, pentru că sper, că într-o zi le vom vedea doar la muzeu. Sărmane și naivule Donici, tu ai scris Racul, broasca și o știucă, crezând că personajele vor rămâne în fabulă, dar de te-ai trezi, ai sări înapoi în iazul veșnic.