Orașul Cluj-Napoca

Învață!

Implică-te! Cluj în imagini

Orașul e mort, trăiască orașul!

Data publicării
Autor
Alexandru Ifrim

În câteva ore frigul lunii decembrie îmi va bătea pe faţă şi înconjurat de peisajul dezolant al atutogarii din Cluj, îmi voi accepta destinul.

Este din nou acea perioadă a anului în care studenţii lasă în urmă independenţa, excesele, bolile venerice şi Clujul pentru a pleca peste tot prin ţară, înapoi la familii, mâncare şi inevitabila plictiseală care merge mână în mână cu sărbătorile de iarnă.

De fapt, de vreo săptămână s-a putut observa acest nefericit fenomen. Străzile, barurile şi cluburile au devenit tot mai goale, culorile tot mai gri (da, în ciuda ornamentelor atârnate de toţi stâlpii), mâncarea nu a mai avut nici un gust iar studenţii care totuşi au mai rămas pe aici au devenit doar umbre difuze ale oamenilor care acum două săptămâni se mişcau prin agitaţia oraşului cu feţele contorsionate din cauza fericirii și abuzului iresponsabil de orice.

Într-o încercare de a nu suna prea pesimist, spun că e bine să mai iei şi o pauză din când în când (dacă ficatul unui student ar putea vorbi, ar fi de acord) şi că e bine să mai înfuleci şi mâncare adevărată din când în când.

Îmi fac bagajele şi plec şi eu…

Opiniile exprimate în acest articol nu reprezintă neapărat poziția Orașul Cluj-Napoca.
Echipa noastră nu își asumă responsabilitatea, explicită sau implicită, asupra eventualelor prejudicii.

Lasă un comentariu

Foloseşte cu încredere: <a href="" title=""></a> <strong></strong> <em></em> <blockquote></blockquote>

Încercăm să avem o politică liberală vizavi de comentarii.
Te rugăm să menții o atmosferă pozitivă și constructivă în mesajele tale sau riști să ai accesul blocat.