Orașul Cluj-Napoca

Respectă!

Implică-te! Cluj în imagini

Marketing în domeniul educațional

Data publicării
Autor
Ștef

O parte din marketingul pe care îl știu în momentul acesta l-am învățat în cadrul Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor. O instituție care aduce în fiecare an câteva mii de absolvenți pe piața clujeană, dintre care mai mult de 300 sunt de la marketing. Cu o catedră alcătuită din profesori cu experiență și cu bugete considerabile pentru tot felul de activități/dotări, FSEGA ar trebui să fie un lider de opinie și un exemplu în activitățile de marketing.

Ar trebui să vorbim despre un produs educațional care ține cont de cerințele clientului (în cazul acesta studenții sau piața de muncă), cu o poziționare evidentă pe o piață în continuă creștere. Bineînțeles, că am putea extinde discuția la cei 4P și poate chiar la cei 7P ai serviciilor. Îmi veți spune că marketingul educațional este diferit. De acord, dar asta nu înseamnă că trebuie neglijat sau că aici nu vorbim despre o piață cu aceleași motoare: cererea și ofrta. Sunt mii de alte universități în lume care desfășoară activități de marketing și care reușesc să aducă pe piață studenți ce nu au doar o bază teoretică ci și una practică.

Vorbind despre FSEGA, acesta e locul în care s-au făcut importante investiții la nivel de infrastructură. Acces la baze de date internaționale, laboratoare și săli de curs asemănătoare cu cele din străinătate. E suficient? Categoric nu. Se îndreaptă resursele către obiective greșite? Probabil că da. Oricâte plasme ar exista în facultate și oricâte calculatoare ar avea, nimic nu se compară cu energia unui profesor care își predă cursul cu pasiune. Însă din păcate, am văzut lideri de genul acesta cărora li s-a tăiat din șanse pentru că sistemul așa e conceput și nimeni nu îl poate schimba.

În altă ordine de idei, mă întreb cât va mai dura până când vom asista la o schimbare în domeniul educațional. Până când vom mai avea parte de profesori care dictează câte 5-6 pagini și se așteaptă ca oamenii să mai participe la cursurile lor? Când vom asista la prezentări interactive care să stimuleze studenții să caute informații și din alte surse? Când vom avea profesori cu experiență în companii de talie națională/internațională, care să prezinte din experiențele lor?

Și totuși, când vom vedea activități de marketing din partea universităților care oferă specializări în acest domeniu?

Opiniile exprimate în acest articol nu reprezintă neapărat poziția Orașul Cluj-Napoca.
Echipa noastră nu își asumă responsabilitatea, explicită sau implicită, asupra eventualelor prejudicii.

Comentarii (2)

  1. Vlad

    Mai trebuie să moară vreo două generații până când se va ajunge la o oarecare stare de normalitate. Adevărul este crud, dar din păcate nu avem motiv să sperăm că va fi mai bine în ceea ce privește educația, în viitorul apropiat.

    Răspunde

  2. Alexandra

    Partea frumoasa este ca stiu oameni care desfasoara actiuni in acest sens. Asta imi da speranta ca vor mai fi si alti oameni cu alte initiative si poate in timp, cu pasi mici si siguri vom vedea ceva schimbari. Intre timp, ca o alternativa ramanr educatia nonformala si voluntariatul, pentru cei care vor sa depaseasca aceasta limita impusa dr sistemul romanesc.

    Răspunde

Lasă un comentariu

Foloseşte cu încredere: <a href="" title=""></a> <strong></strong> <em></em> <blockquote></blockquote>

Încercăm să avem o politică liberală vizavi de comentarii.
Te rugăm să menții o atmosferă pozitivă și constructivă în mesajele tale sau riști să ai accesul blocat.