Orașul Cluj-Napoca

Votează!

Implică-te! Cluj în imagini

Locuitorii cartierului Grigorescu au hală alimentară după 50 de ani

Data publicării
Categoria

La mai bine de 50 de ani când a fost început, cartierul Grigorescu nu a beneficiat de o piaţă agroalimentară pe măsura sa. Acesta este motivul pentru care construcţia unei pieţe agroalimentare în acest cartier a fost unul dintre obiectivele prioritare ale municipalităţii clujene.

Cea mai dificilă etapă a fost aceea a eliberării acestui teren pentru a putea demara procedurile pentru construirea halei. În urma faptului că pe acest amplasament au existat o serie de chioşcuri nealimentare, construite acum mulţi ani, primăria a realizat un proiect atipic de piaţă agroalimentară cu o aripă separată pentru comerţ nealimentar.

La fel ca şi celelalte pieţe ale primăriei, această piaţă va funcţiona preţul de referinţă! În pieţele clujene administrate de municipalitate funcţionează regulamentul conform căruia comercianţii nu pot depăşi dublul proţului afişat pe tabelele din incinta pieţei, care sunt comunicate zilnic de către Centrul Agro Transivania – piaţa de gros din Dezmir.

De asemenea, toate mărfurile vor fi marcate în funcţie de provenienţă: produs românesc, produs străin.

Lucrările au fost executate de Asociatia SC Construdava şi SC Stoneco SRL desemnată câştigătoare în urma licitaţiei publice, iar timpul de execuţie a fost extrem de redus, practic din septembrie până în noiembrie.

Valoarea lucrărilor executate este de 736.898,00 lei (fără TVA).

Suprafaţa construită este de 717,64 mp, iar funcţiunile sunt de spaţii comerciale alimentare, pentru legume-fructe (cu 45 mese pentru comerciantii agricoli), spatiu comercial produse lactate (dotat de municipalitate cu 3 agregate frigorifice în valoare de 14.578 lei), spaţiu comercial pentru panificaţie, spaţiu comercial pentru vânzare de carne şi ouă, precum şi grupuri sanitare, spălator, magazie şi spaţiu administrativ. În partea vestică a clădirii sunt cele 20 de chioşcuri, dispuse faţă în faţă, separate printr-un coridor central, care au fost deja date în funcţiune. Suprafaţa unui chioşc este de 6,55 mp. Totodată, hala agroalimentară deţine 23 de locuri de parcare.

În acest an Primăria Cluj-Napoca a mai finalizat un proiect de hală agroalimentară, destinată locuitorilor din zona Mărăşti Someşeni. Piaţa agroalimentară IRA este cea de a patra piaţă administrată de Primăria Cluj-Napoca care a fost modernizată pentru a oferi condiţii civilizate de comerţ cu alimente perisabile. Valoarea investiţiei a fost de 893.592 lei (fără TVA).

Costurile celor două hale agroalimentare s-au acoperit din economii pe care Primăria Cluj-Napoca le-a făcut în 2010 la consumul de combustibil, obiecte de birotică, hârtie, dar şi la factura de telefonie mobilă. Astfel, dacă în 2009 în primele zece luni s-au cheltuit 4,7 milioane de lei, în acest an, prin programul strict de control al costurilor instaurat în instituţie, s-au cheltuit pentru aceleaşi consumuri numai 3,2 milioane de lei, adică cu 33% mai puţin. Din aceste economii, de peste 1,5 milioane de lei, s-au acoperit costurile cu cele două hale agroalimentare ultramoderne. Mai precis, în totalitate pentru Hala Grigorescu şi peste 70% din Hala IRA.

Primăria Cluj-Napoca va continua şi anul viitor acest program de economii, pentru realizarea programelor de investiţii, astfel încât banii clujenilor să fie cheltuiţi cât mai eficient cu putinţă.

Lasă un comentariu

Foloseşte cu încredere: <a href="" title=""></a> <strong></strong> <em></em> <blockquote></blockquote>

Încercăm să avem o politică liberală vizavi de comentarii.
Te rugăm să menții o atmosferă pozitivă și constructivă în mesajele tale sau riști să ai accesul blocat.