Orașul Cluj-Napoca

Respectă!

Implică-te! Cluj în imagini

Inutile limitări ale drepturilor la studii

Data publicării
Autor
Alexandru Ifrim

Aşa cum am anticipat (şi se poate anticipa de către oricare cetăţean care judecă cu precizie şi onestitate), fiecare dintre legile adoptate recent (prin cunoscutele proceduri neconstituţionale care se practică) de regimul actual din România – legea pensiilor, legea salarizării, legea educaţiei şi celelalte – este o grosieră improvizaţie.

Punerea în aplicare a fiecăreia duce, în consecinţă cum se observă deja, la absurdităţi. Acestea ar fi doar retorice, dacă nu ar atinge soarta oamenilor. Mă refer aici la un singur exemplu: limitarea inutilă a drepturilor de studii prin legea educaţiei publicată deunăzi de Monitorul Oficial (18, 2011).

Sunt cel puţin patru articole, de gravitate variabilă, dar mare, care limitează dreptul la studii al cetăţenilor României. Iată, de pildă, articolul 140 (2) anulează studiile master la distanţă. Se poate discuta dacă studiile master la distanţă pot fi organizate în ştiinţele experimentale, inginerii, medicină; mai curând nu este cazul. Dar oprirea tuturor studiilor master la distanţă este o eroare, cel puţin din motivul că limitează dreptul la studii al unor tineri care locuiesc şi lucrează în alte localităţi şi care pot realiza frecvenţă redusă cu mijloacele electronicii de astăzi. Apoi, articolul 140 (4) anulează doctoratul la fără frecventă, împiedicând persoane care lucrează în afara localităţilor universitare să urmeze studii doctorale. Nu insist asupra faptului evident că mulţi profesori, medici, jurişti, economişti şi alţii vor fi opriţi să-şi completeze studiile, dar remarc împrejurarea că, cel puţin la Universitatea Babeş-Bolyai, sute de candidaţi străini competitivi, sunt respinşi inutil.

Trebuie înţeles că este important să avem doctorate puternice, dar relevanţa doctoratelor nu este a priori subminată de forma doctoratului. Diferite ţări nu fac distincţia dintre frecvenţă şi fără frecvenţă, încât lasă în seama persoanei ce face cu timpul său şi cum se pregăteşte, dar nu conţin interdicţii în lege. Mai departe, articolul 150 (3) spune că doar 5% dintre studenţi au dreptul să promoveze doi ani într-un an. Cine stabileşte a priori câţi studenţi promovează doi ani într-un an? Poate fi 1%, pot fi 10%? Ce rost au astfel de prevederi într-o lege serioasă? În sfârşit, pentru a limita enumerarea de exemple, în articolul 157 nici nu se mai aduce vorba de joint master sau master internaţional, care fac parte din chiar politica Uniunii Europene. Oare legea nu cunoaşte reglementările Uniunii Europene?

O lege gândită de oameni pricepuţi, cu scaun la cap, nu conţine limitări inutile, ci reglementări riguroase ale rutelor de studii. Reglementările riguroase sunt însă altceva decât nevrozele din lege, pe care, e adevărat, le mai putem citi, retroactiv, în documentele partidului lui Mussolini. Fără vreo fixaţie, trebuie spus că autorii legii au luat în braţe, obsedaţi, negaţiile şi interdicţiile, precum acele documente. Cât priveşte reforma, legea în cauză nu face nici o reformă, în primul rând din motivul, bine remarcat de un coleg din Iaşi: tot ceea ce este bun în lege este plagiat din reglementări vechi, iar ceea ce este nou este greşit.

Opiniile exprimate în acest articol nu reprezintă neapărat poziția Orașul Cluj-Napoca.
Echipa noastră nu își asumă responsabilitatea, explicită sau implicită, asupra eventualelor prejudicii.

Lasă un comentariu

Foloseşte cu încredere: <a href="" title=""></a> <strong></strong> <em></em> <blockquote></blockquote>

Încercăm să avem o politică liberală vizavi de comentarii.
Te rugăm să menții o atmosferă pozitivă și constructivă în mesajele tale sau riști să ai accesul blocat.