Orașul Cluj-Napoca

Împărtășește!

Implică-te! Cluj în imagini

Gala Excelenţei clujene în educaţie 2015 – peste 500 de elevi şi profesori au fost premiaţi

Data publicării
Categoria

Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj, alături de Consiliul Judeţean Cluj au încheiat ieri, 24 Octombrie 2015, o nouă ediţie a Galei Excelenţei clujene în educaţie, unde au fost premiaţi elevii şi profesorii care au obţinut rezultate deosebite la olimpiade şi concursuri şcolare naţionale şi internaţionale în anul şcolar 2014-2015.

Premierea a fost organizată în cadrul a două gale ale excelenţei, dedicate fiecare unor domenii de performanţă: o festivitate de premiere pentru domeniile TEORETIC, SPECIAL şi CONFESIONAL şi o festivitate de premiere pentru domeniile ARTE şi SPORT. Elevii au urcat pe scenă pentru prima dată anul acesta concomitent cu profesorii care i-au pregătit, tocmai pentru a transmite mesajul că performanța se obține numai în echipă.

O a doua parte a Galei Excelenței Clujene destinată premierii performanței din domeniul vocațional-arte și sport, a avut loc ieri, 24 Septembrie 2015, la ora 15:30, găzduită de sala Auditorium Maximum a Universității Babeș-Bolyai şi deschisă cu un vernisaj al lucrărilor elevilor de la Liceul de Arte Vizuale Romulus Ladea, respectiv cu un program artistic oferit de elevii excepţionali de la Colegiul de Muzică Sigismund Toduţă, Liceul de Coregrafie şi Artă Dramatică Octavian Stroia şi Palatul Copiilor Cluj.

64 de elevi de performanţă din domeniul artelor şi 14 echipe sportive au fost premiate ieri la Auditorium Maximum.

În total, peste 250 de premii ale elevilor clujeni, însemnând aproximativ 400 de elevi, au fost premiaţi anul acesta în cadrul celor două gale de excelenţă şi aproximativ 200 de profesori au fost recompensaţi pentru munca depusă în pregătirea acestor elevi de performanţă.

Consiliul Judeţean Cluj a asigurat în acest an 250.000 de lei, fondurile necesare premierii în bani atât a elevilor, cât şi a profesorilor de înaltă performanţă.

Lasă un comentariu

Foloseşte cu încredere: <a href="" title=""></a> <strong></strong> <em></em> <blockquote></blockquote>

Încercăm să avem o politică liberală vizavi de comentarii.
Te rugăm să menții o atmosferă pozitivă și constructivă în mesajele tale sau riști să ai accesul blocat.