Orașul Cluj-Napoca

Învață!

Implică-te! Cluj în imagini

Despre cum a fost la New Wave Fest (prima zi)

Data publicării
Autor
Alexandru Ifrim

Joi, 20 octombrie, a început cea de-a treia ediție a New Wave Fest în Irish & Music Pub. Festivalul se desfășoară pe parcursul a 3 zile și are drept scop susținerea scenei muzicale active, oferind atât trupelor, cât și ascultătorilor o organizare profesională.

Cap de afiș în prima zi de festival a fost Travka. În deschidere Maya și Keep Away. Anunțat cu începere de la ora 20:00, în mod absolut surprinzător festivalul a început chiar la ora 20:00. Ceva neobișnuit în materie de evenimente, cel puțin în Cluj.

Cei de la Maya au avut privilegiul de a deschide festivalul. Cu toate că te aștepți să existe o oarecare presiune pe umerii trupei care deschide un festival, Maya n-a dat niciun semn de slăbiciune. Deși destul de timid la început, publicul a început ușor să se destindă, ajungând să vibreze cu cei de la Maya. Au început cu Un strigăt, după care au urmat Zbor, Lasă-mă să cad, Viteza sângelui meu, Scrum, London și pe final Între nicăieri și adio. Aflată abia la început de drum, în cei aproape doi ani de existență, trupa Maya a reușit să atragă un număr considerabil de fani și să înregistreze un succes notabil cu piesa Scrum, ce a fost pe locul întâi în Romtop la CityFm. Astfel că, după ce ne-au pus imaginația la încercare cântând despre autostrăzi pe care aleargă cu viteza sângelui, au lăsat totul să se facă scrum. Ne-au lăsat undeva între nicăieri și adio și ne-au mulțumit de primire.

Ora 21:00 fix. Pe scenă a urcat Keep Away. E drept că nu am participat la foarte multe concerte ale unor trupe de rock alternativ, însă puțini soliști au reușit să îmi transmită atâta energie cum a făcut Andrei (voce). Ajutați de luminile reflectoarelor și de câteva grade în plus în pahare față de cele de afară, Keep Away ne-au creat impresia că suntem pe un stadion în fața unei formații de renume internațional. Ne-au indus această stare cu piesele Go, Oldschool, Prăpastie, Thanks, Ziua de azi, Început, Talk about it, Drop it și Mr Green. Publicul, deja mai numeros, a ținut ritmul cu cei de la Keep Away, a cântat fiecare piesă și a fremătat la fiecare acord. Pe scurt, Keep Away a fost o alegere potrivită pentru prima seară de festival. Deși am fi vrut să mai rămână pe scenă ne-au părăsit, lăsându-ne în așteptarea celor de la Travka.

În jur de ora 22:00, au urcat pe scenă cei de la Travka. Ne-au întrebat dacă E cineva în orașul acesta și s-au prefăcut în tăcere că nu observă că toată lumea le știa melodiile. Și n-au fost puține: Aici sunt eu, 90, Ceva mi s-a rupt, E cineva în orașul acesta, Urban Violent, Într-un fel, Zgârba, Fetele-n lună, Vreau să simt Praga, Iubire. Plini de mândrie că cineva de la Radio Guerrilla le-a declarat Corabia Nebunilor una din cele mai bune piese românești din toate timpurile, nu s-au putut abține să nu ne-o cânte. I-au dedicat-o lui Mihnea de la Luna Amară, prezent de altfel în public. Piesa a declanșat o adevărată isterie printre fani. Chiar dacă mi se pare că piesa Corabia Nebunilor e cea mai bună compoziție a lor, totuși Travka înseamnă mai mult. E genul de trupă la al cărei concert trebuie să mergi măcar odată în viață. Au părăsit scena, însă nu pentru mult timp. La cererea insistentă și unanimă a publicului au revenit pentru un bis. Bis care a constat în Atenție! Atenție! și Ochiul cere lumină.

Toată nebunia s-a terminat înainte de miezul nopții. Prima seară de New Wave Fest a fost un adevărat succes. Sonorizare, public, artiști, atmosferă – toate la superlativ.

Opiniile exprimate în acest articol nu reprezintă neapărat poziția Orașul Cluj-Napoca.
Echipa noastră nu își asumă responsabilitatea, explicită sau implicită, asupra eventualelor prejudicii.

Lasă un comentariu

Foloseşte cu încredere: <a href="" title=""></a> <strong></strong> <em></em> <blockquote></blockquote>

Încercăm să avem o politică liberală vizavi de comentarii.
Te rugăm să menții o atmosferă pozitivă și constructivă în mesajele tale sau riști să ai accesul blocat.