Orașul Cluj-Napoca

Distrează-te!

Implică-te! Cluj în imagini

Dați și brazilor o șansă de Crăciun

Data publicării
Categoria

Elevii si cadrele didactice de la Colegiul Tehnic Ana Aslan au demarat campania educativă Daţi şi brazilor o şansă de Crăciun. Campanie este realizată de elevii claselor a IX-a A, a X-a A, a XI-a A, specializarea Protecţia mediului, în perioada 01 Noiembrie 2010 – 31 Ianuarie 2011.

Scop: prevenirea tăierilor abuzive şi ilegale de conifere în judeţul Cluj în preajma Sărbătorilor de iarnă, informarea comunităţii locale privind riscurile defrişărilor masive ale pădurilor asupra mediului înconjurător.

Grup ţintă: elevii şi cadrele didactice din şcoala noastră, elevii şi cadrele didactice din judeţul Cluj, comunitatea locală. Partener: Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj, prin inspectorul de specialitate Adelhaida Kerekes.

Obiective: informarea populaţiei despre amploarea defrişărilor ilegale în pădurile de conifere din judeţul Cluj, în preajma Sărbătorilor de iarnă; prezentarea consecinţelor provocate de defrişările masive ale pădurilor asupra mediului înconjurător; descurajarea cumpărării pomilor de Crăciun de la persoane fără acte legale de provenienţă a mărfii; încurajarea cumpărării brazilor artificiali, a brazilor în ghivece şi a împodobirii propriului brad din curte, acolo unde este posibil;

Activităţi desfăşurate: pregătirea unor materiale de informare: prezentări în Power Point, pliante, postere, panou informativ, colaje de imagini specifice temei; prezentarea materialelor informative de către elevi şi cadre didactice la clase, în cadrul orelor de ecologie şi dirigenţie; pregătirea unui Grup de dialog, constituit din elevii noştri de la Protecţia mediului, grup care va fi invitat la orele de dirigenţie ale altor clase din şcoală; întâlniri ale Grupului de dialog cu cetăţenii clujeni, deplasarea, abordarea şi distribuirea de pliante în comunitatea locală; plantarea brazilor din ghivece în pădure sau în propria curte, după Sărbătorile de iarnă; promovarea şi aplicarea unor soluţii pentru reciclarea pomilor de Crăciun după sarbători, ţinând cont şi de soluţiile oferite de autorităţile locale în acest scop; invitaţii adresate altor şcoli din judeţ, să se alăture campaniei noastre.

Coordonatori: profesor Leonora Barbu (leonorabarbu@yahoo.com), profesor inginer Mariana Szenkovits, director adjunct profesor doctor inginer Ionel Conţ.

Lasă un comentariu

Foloseşte cu încredere: <a href="" title=""></a> <strong></strong> <em></em> <blockquote></blockquote>

Încercăm să avem o politică liberală vizavi de comentarii.
Te rugăm să menții o atmosferă pozitivă și constructivă în mesajele tale sau riști să ai accesul blocat.