Orașul Cluj-Napoca

Creează!

Implică-te! Cluj în imagini

Cu privire la clasificarea universităţilor 2011

Data publicării
Autor
Alexandru Ifrim

Aşa cum s-a comunicat, ministerul a făcut clasificarea universităţilor din ţară. Ca primă reacţie, am de făcut trei observaţii.

Prima observaţie: Universitatea Babeş-Bolyai, situată pe locul doi, în prima grupă valorică („universităţi de cercetare avansată şi educaţie”), este oarecum mulţumită. Ne consolăm cu faptul că de la Shanghai (China) se vede mai bine cum stau lucrurile în România decât de pe Dâmboviţa. Aşa cum presa română a relatat, cunoscuta instituţie chineză a dat recent această universitate drept prima din România ce candidează la intrarea în „clubul primelor 500 de universităţi din lume”. Faptul este elocvent, chiar dacă intrarea efectivă depinde de acum mai mult de politicile ţării (autonomie universitară deplină, buget de minimum 300 de milioane euro, cel mult 14 studenţi la un post didactic etc.).

A doua observaţie: mă îndoiesc că toate universităţile intrate între primele douăsprezece universităţi din România sunt de acest nivel. Continui să cred – cu destule argumente, fireşte – că unele universităţi din Timişoara, Bucureşti, Iaşi, dintre cele care nu au fost incluse în prima grupă valorică, sunt nedreptăţite şi că în acest lot (primele douăsprezece) s-a pătruns şi pe alte criterii decât valoarea efectivă. Iar în grupa a doua valorică şi a treia nedreptăţile sunt şi mai mari.

A treia observaţie: criteriile folosite de clasificare nu au fost lămurite vreodată, în prealabil, şi, evident, nu sunt cele europene (dacă se citesc documentele). Ele sunt mai curând un amestec de tradiţie locală şi evaluare interesată, „după ochi”. Invocarea European University Association (EUA) nu este adecvată, căci această asociaţie, ca orice asociaţie, nu face clasamente. EUA dă sfaturi, evaluează şi informează asupra metodologiilor, dar nu face clasamente (ierarhizări). Clasamente (ierarhizări) fac instituţii specializate (cum este, de pildă, ENQA), care, evident, nu au participat la această clasificare. Incultura instituţională îşi vădeşte din nou efectele în administraţia ţării.

Opiniile exprimate în acest articol nu reprezintă neapărat poziția Orașul Cluj-Napoca.
Echipa noastră nu își asumă responsabilitatea, explicită sau implicită, asupra eventualelor prejudicii.

Lasă un comentariu

Foloseşte cu încredere: <a href="" title=""></a> <strong></strong> <em></em> <blockquote></blockquote>

Încercăm să avem o politică liberală vizavi de comentarii.
Te rugăm să menții o atmosferă pozitivă și constructivă în mesajele tale sau riști să ai accesul blocat.