Orașul Cluj-Napoca

Informează-te!

Implică-te! Cluj în imagini

Competiție strânsă la Festivalul Internațional de Film Comedy Cluj 2013

Data publicării
Categoria

Zece filme intră în cursa pentru trofeele celei de-a cincea ediție a Festivalului Internațional de Film Comedy Cluj în cadrul competiției de lungmetraj. Trecând printr-o gamă largă de subgenuri ale comediei, cele zece titluri provin din țări precum: Marea Britanie, Statele Unite ale Americii, Olanda, Finlanda, Germania, Italia, Franța, India.

Producția care deschide competiția, dar și festivalul este cea a regizoarei Nicole Holofcener – „Am spus destul” (“Enough Said”), o comedie romantică incisivă și intuitivă, care explorează cu umor bătaia de cap care de multe ori vine odată cu implicarea într-o nouă relație. Cu James Gandolfini și Julia Louis-Dreyfus în rolurile principale, filmul promite o competiție al cărui standard este mai ridicat ca oricând.

Marea Britanie este și ea reprezentată de nume importante ale cinematografiei mondiale. „Cântec pentru Marion” (r. Paul Andrew Williams) este o producție comedy-drama ce analizează singurătatea și alinarea ei, dragostea fără vârstă, dar și relațiile complicate dintre părinți și copii. Toate acestea sunt însă învelite într-o poveste înduioșătoare cu final fericit. Filmul îi are în roluri principale pe Terence Stamp (actor nominalizat la Oscar) și câștigătoarea premiului Oscar, Vanessa Redgrave.

A doua producție britanică intrată în lupta pentru unul dintre premiile festivalului este „Quartet”, filmul de debut în regie al actorului Dustin Hoffman. Comedia semnat de Hoffman pune în scenă viaţa unei case pentru muzicieni retraşi din activitate şi conflictele care apar într-o astfel de comunitate odată cu revenirea unui personaj contestat. Dintre actorii ce aduc la viaţă personajele filmului îi amintim pe Maggie Smith (câştigătoare a două premii Oscar) şi Tom Courtenay (dublu nominalizat al premiilor Oscar).

Câştigătorul marelui premiu al juriului pentru regie la Festivalul de la Cannes în 2012, Matteo Garrone completează lista filmelor din competiţie cu producţia care i-a adus premiul: „Reality”. Având în vizor viaţa unui pescar din Napoli care se pierde în iluzia unui show-ului de televiziune Big Brother, producţia analizează subtil efectele reality show-urilor asupra percepţiei realităţii şi a mentalităţii oamenilor. În rolurile principale se regăsesc Aniello Arena şi Paola Minaccioni, doi celebri actori ai Italiei.

„Road North” (r. Mika Kaurismäki) reprezintă Finlanda în competiţia de lungmetraj. Road movie-ul prezintă povestea reîntâlnirii dintre tată şi fiu după o absenţă de 35 de ani şi călătoria lor spre nord. Ceea ce începe ca şi o ciocnire comică şi ciudată de personalităţi, sfârşeşte cu o revelaţie emoţională, pe măsură ce cei doi bărbaţi se ajută inadvertent pentru a se împăca cu propriile eşecuri. O comedie dramatică ce îi are în roluri principale pe Vesa-Matti Loiri şi Samuli Edelmann, va încerca să cucerească juriul şi publicul la cea de a 5-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Comedy Cluj.

Germanul Oliver Ziegenbalg reuşeşte să evite clişeele legate de ideea migrării în Germania după căderea zidului şi prezintă în „Russendisko” şocul cultural şi problemele imigranţilor evrei din Rusia. Actorii Matthias Schweighöfer, Friedrich Mücke şi Christian Friedel dau cu succes viaţă personajelor acestei comedii cu muzică, dragoste, afaceri cu bere şi peripeţii prin Berlinul anilor 90. Cu o nominalizare pentru cel mai bun film german al anului, producţia plină de viaţă va fi printre preferatele publicului la această ediţie.

După ce a câştigat în 2013 Premiul publicului atât la festivalul de la Moscova cât şi la Rotterdam, „Matterhorn” vine la Cluj pentru a prezenta clujenilor trăsăturile cinematografiei şi ale umorului olandez. Regizorul Diederik Ebbinge spune povestea unui bătrân singuratic, Fred (Ton Kas), ce îşi trăieşte viaţa sub o serie de tabieturi fixe şi o credinţă puternică în Dumnezeu, dar a cărui ordine îi este dată peste cap odată cu întâlnirea unui vagabond cu un talent deosebit. Filmul este o tragicomedie a cărei poveste şi stil orientat spre absurd a cucerit până acum publicul festivalurilor.

Lungmetrajul de debut al regizoarei şi scenaristei Gauri Shinde, „English Vinglish” a devenit într-un timp scurt un film apreciat de publicul din India, dar şi din restul ţărilor în care a fost prezentat. Comedia pune în prim plan problemele sociale care apar pentru că Shashi nu ştie limba engleză, dar şi aventurile prin care trece în încercarea de a o învăţa tocmai în Statele Unite ale Americii şi marchează revenirea în industria cinematografică a uneia dintre cele mai mari actriţe ale Indiei, Sridevi.

Franţa este reprezentată în acest an în competiţie de două producţii unice. „Paulette” (r. Jérôme Enrico) o pune pe câştigătoarea premiului Cesar pentru întreaga activitate (2003) – Bernadette Lafont în rolul unei bătrâne singure, care în lipsa banilor intră într-o afacere surprinzătoare pentru vârsta ei – dealer de canabis. Talentul ei culinar şi înclinaţia spre afaceri devin doi factori extrem de favorabili în viaţa celui mai nou dealer de droguri din Paris.

Intrând în sfera comediei romantice, „Populaire” este cea de-a doua producţie franceză ce completează cursa pentru premiile celei de-a cincea ediţie a festivalului. Atunci când o secretară recent angajată (Déborah François) se dovedeşte a fi extrem de talentată la redactat-viteză, şeful ei (Romain Duris)decide să o înscrie în competiţia mondială dedicată acestui sport. Aventura lor sportivă, dar şi relaţia ce se înfiripă între cei doi fac din „Populaire” un film unic, o comedie ce are cu siguranţă șanse la premiul publicului, aşa cum a făcut-o şi în alte festivaluri.

Juriul acestei ediţii a Festivalului Internaţional de Film Comedy Cluj va fi prezidat de Maja Bogojević, fondatorul şi redactorul şef al primei reviste de film din Muntelegru – Camera Lucida, decan şi lector al Universităţii Donja Gorica din Muntenegru, dar şi fondator şi preşedinte al secţiunii din Muntenegru al asociaţiei FIPRESCI. Alături de ea, cei care vor decide câştigătorii acestui an sunt:

Dan Burlac, unul dintre cei mai de succes producători din România, având în palmares filme româneşti printre care „A fost sau n-a fost” (r. Corneliu Porumboiu) şi „4 luni,3 săptămâni şi 2 zile” (r. Cristian Mungiu), dar şi „Story of my Death” (unde Elefant Film, al cărui preşedinte este Dan Burlac, a fost co-producător)care a obţinut marele premiu Leopardul de Aur la Festivalul de Film de la Locarno din acest an.

Simone Fenoil este directorul departamentului de Proiecte Europene la Scuola Holden, o instituţie educaţională din Italia ce se axează pe scriitură şi artele spectacolului. De-a lungul carierei sale Simone Fenoil a fondat şi condus L.A.R.S. o societate de producţie audio-vizuală, a condus Reţeaua Europeană de Asociaţii Cinematografice şi s-a implicat în organizarea Festivalului Internaţional de Film de la Alba (Italia).

Ksenia Koltsova a lucrat timp de zece ani pentru festivaluri internaţionale de film din Rusia coordonând proiecte de colaborare cu alte instituţii de acelaşi gen din Europa. În 2006 a început colaborarea cu Festivalul Internaţional pentru familie şi copii „Faithful Heart”, iar din 2012 este directoarea Festivalului de Film pentru Tineri „Colours of Life” din Elabuga (Rusia), al cărui scop este să creeze şi să dezvolte relaţii interculturale între tineri atât pe plan naţional cât şi internaţional.

Oscar Alonso este persoana responsabilă de festivaluri şi subvenţii la agenţia de distribuţie internaţională Latido Films, cel mai mare distribuitor european de filme spaniole şi sud-americane. Anul trecut Oscar Alonso a reprezintat la Comedy Cluj filmul „Chinese Take-Away”, câştigătorul trofeului pentru cel mai bun lungmetraj (2012). Anul acesta expertiza lui ca distribuitor de film va pune la încercare cele zece filme din competiţie.

Cea de-a V-a ediție a Festivalului Internațional de Film Comedy Cluj se va desfașura în perioada 11-20 Octombrie la Cluj-Napoca și va cuprinde peste 120 de filme din 35 de țări, invitați din industria filmului românesc și străin, evenimente conexe (workshop-uri, expoziții, piese de teatru, întâlniri între public şi oameni din cinematografie).

Lasă un comentariu

Foloseşte cu încredere: <a href="" title=""></a> <strong></strong> <em></em> <blockquote></blockquote>

Încercăm să avem o politică liberală vizavi de comentarii.
Te rugăm să menții o atmosferă pozitivă și constructivă în mesajele tale sau riști să ai accesul blocat.