Orașul Cluj-Napoca

Fii unic!

Implică-te! Cluj în imagini

Bradul de Crăciun împodobit de presă a ajuns în casa familiei Zirbo

Data publicării
Categoria

Familia Zirbo a primit astăzi bradul împodobit de presa clujeană cu ocazia Crăciunului. Familia Zirbo este compusă din 12 membri (dintre care zece copii) şi locuieşte într-un apartament compus din două camere şi dependinţe, proprietate personală a domnului Zirbo Gheorghe.

Bradul de Crăciun împodobit de presă a ajuns în casa familiei Zirbo

Din cauza veniturilor reduse de care dispune această familie (1039 lei/lună), municipalitatea clujeană a decis să-i doneze un brad cu ocazia sfintei Sărbători a Crăciunului. De împodobirea acestuia s-a ocupat presa clujeană, cu ocazia recepţiei organizate de primărie în seara zilei de 21 Decembrie 2010

Reprezentanţii mass-media au adus câte un ornament pe care l-au pus direct pe brad, iar cei care nu au avut un astfel de ornament, au avut posibilitatea să achiziţioneze unul direct de la organizatori contra cost. Au fost adunaţi în total 250 de lei, care au intrat tot astăzi în posesia familiei Zirbo. Pe langă bradul de Crăciun, ornamente şi bani, această familie a mai primit şi zece pachete cu alimente din partea Primăriei.

Bradul de Crăciun împodobit de presă a ajuns în casa familiei Zirbo

Familia Zirbo face parte din evidenţele Direcţiei de asistenţă socială şi medicală din cadrul Primăriei, ca beneficiari a șase porţii gratuite oferite la Cantina de Ajutor Social şi Pensiune a Primăriei.

Lasă un comentariu

Foloseşte cu încredere: <a href="" title=""></a> <strong></strong> <em></em> <blockquote></blockquote>

Încercăm să avem o politică liberală vizavi de comentarii.
Te rugăm să menții o atmosferă pozitivă și constructivă în mesajele tale sau riști să ai accesul blocat.