Beneficii la dublu!
- Data publicării
- Categoria
- Știri
- Comentarii
- 0
- Trackbacks
- 0
Proiectele clujene StudCard si Omnipass și-au unit fortele pentru dezvoltarea unui proiect national comun.
Organizațiile care gestionează binecunoscutele legitimații de reduceri studențești StudCard și OmniPass au decis să își unească forțele pentru dezvoltarea unui proiect național comun.
Studenții vor beneficia din următoarea perioadă de avantajele comune ale celor două carduri, într-un singur produs, ce va oferi totalitatea reducerilor, beneficiilor și serviciilor marca StudCard și OmniPass. Din dorința de a oferi studenților un pachet de beneficii complet, evenimente mai multe și de o anvergură mai mare, reduceri mai multe și creșterea satisfacției acestora în utilizarea cardurilor de reduceri, cele două organizații au luat decizia de a fuziona in direcța unei dezvoltări comune și benefice pentru studenți și pentru partenerii acestora.
Împreună se dorește atragerea unui număr mai mare de parteneri, dezvoltarea de proiecte pentru studenți și îmbunătățirea beneficiilor aduse acestora. Prin urmare studenții care și-au făcut în acest an universitar oricare din cele două legitimații se pot bucura de toate avantajele comune iar cei care își vor face în următoarea perioadă vor primi o legitimație co-brandată de asemenea cu toate avantajele comune.
Așadar, vești bune pentru studenți! Această fuziune aduce o dezvoltare și îmbunătățire a setului de beneficii de care au parte prin utilizarea cardurilor StudCard și OmniPass precum:
- pachet de vouchere mai consistent;
- mai multe centre de eliberare carduri;
- acces facilitat la mai multe evenimente;
- parteneriate mai puternice în folosul studenților;
- servicii îmbunătățite.