Orașul Cluj-Napoca

Învață!

Implică-te! Cluj în imagini

A fost deblocată problema construirii parkingului de la Aeroport

Data publicării
Categoria

Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, domnul Alin Tişe, a iniţiat un proiect de hotărâre vizând aprobarea Actului adiţional nr. 2 la Contractul de concesiune de lucrări publice nr. 29/17.08.2010, încheiat între Judeţul Cluj-Consiliul Judeţean Cluj şi S.C. UTI Parking & Hotel Management SRL.

Prin intermediul acestui proiect de hotărâre, ce urmează a fi supus aprobării în următoarea şedinţă a forului administrativ judeţean, se creează cadrul necesar în vederea demarării lucrărilor de construire a parkingului auto etajat de 1.470 de locuri din incinta Aeroportului Internaţional „Avram Iancu” Cluj.

Deblocarea acestei situaţii a fost posibilă ca urmare a demersurilor întreprinse în ultima perioadă de timp de Consiliul Judeţean, şi care au vizat eliminarea tuturor impedimentelor ce stăteau în calea edificării parkingului, respectiv a eliberării imobilelor ocupate de reprezentanţii unor instituţii publice şi de societăţile comerciale aflate în chirie.

„Mă bucur că am reuşit să deblocăm acest contract care fusese suspendat în urmă cu mai mulţi ani din cauza problemelor cu amplasamentul. În contextul în care am convenit deja asupra eliberării, cel târziu luni, 27 februarie, a ultimului imobil de pe amplasamentul viitorului parking, în acest moment nu mai există absolut niciun obstacol în calea demarării acestei investiţii imperios necesare unui aeroport de mărimea celui din Cluj”, a declarat domnul Alin Tişe, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj.

Lasă un comentariu

Foloseşte cu încredere: <a href="" title=""></a> <strong></strong> <em></em> <blockquote></blockquote>

Încercăm să avem o politică liberală vizavi de comentarii.
Te rugăm să menții o atmosferă pozitivă și constructivă în mesajele tale sau riști să ai accesul blocat.