240 de camioane cu arbori și sol vegetal special au ajuns la Cluj-Napoca, pentru amenajarea Iulius Parc
- Data publicării
- Categoria
- Știri
- Comentarii
- 0
- Trackbacks
- 0
Spaţiul verde din vecinătatea Lacului de Vest se află în plin proces de reamenajare. Peste patruzeci de autotiruri cu arbori spectaculoşi şi două sute de camioane cu sol ecologic fertilizat au ajuns la Cluj-Napoca, în cadrul proiectului dezvoltat de compania Iulius Group.
Aproximativ 130 de arbori maturi, cu vârste de peste 25 de ani şi înălţimi între șase şi 11 metri, au fost aduşi din Italia pentru a înfrumuseţa priveliştea din Iulius Parc. Pentru transportul lor au fost necesare 40 de autotiruri, alţi arbori fiind aşteptaţi să ajungă în următoarea perioadă. Printre speciile de copaci care au fost deja plantaţi în arealul aflat în amenajare se numără: fagi, stejari piramidali, stejari de mlaştină, cedri, carpeni, tei, pruni şi pini. Arborele emblemă al parcului va fi un impresionant fag roşu, care atinge 11 metri înălţime, are circumferinţa de peste doi metri şi o greutate de 8 tone.
Specialiştii care lucrează la reamenajarea zonei verzi din vecinătatea Lacului de Vest au ales specii de plante care să se adapteze uşor la clima din Cluj-Napoca. Pentru a asigura condiţii optime de dezvoltare, au fost aduşi circa patru mii de metri cubi de sol special, 100% natural şi tratat cu produse bio, necesar refacerii rădăcinilor. Aproximativ două sute de camioane au asigurat transportul solului ecologic. În următoarea lună, vor ajunge la Cluj-Napoca şi autotirurile cu arbuşti, flori şi cei peste zece mii de metri pătrați de gazon. Concomitent, se lucrează şi la dotările pentru activităţile sportive şi cele de loisir.
Investiţia Iulius Group, de peste cincisute de mii de euro, presupune regenerarea peisagistică a spaţiilor verzi din proximitatea mall-ului, prin păstrarea şi toaletarea sălciilor existente, plantarea a aproximativ 2.000 de arbori şi arbuşti de mari dimensiuni, a 16.000 de arbuşti şi flori de talie mică şi a zece mii de metri pătrați de gazon. În total, peste cincizeci de specii de plante vor oferi un spectacol vizual aparte în fiecare anotimp, frunzele şi florile conturând un mozaic de culori. Revitalizarea zonei presupune şi realizarea de alei de promenadă pavate, pistă pentru alergare, pistă pentru ciclism cu două sensuri, spaţiu de joacă pentru copii, pontoane şi debarcader.
Iulius Parc se va transforma într-o veritabilă oază de vegetaţie, care va îmbina numeroase posibilităţi de relaxare. Spaţiul verde este proiectat de firma italiană Lemscape, aceeaşi companie care a conceput parcul de peste cincizeci de mii de metri pătrați din cadrul ansamblului urbanistic Palas Iaşi, investiţie a Iulius Group inaugurată în mai 2012.