Orașul Cluj-Napoca

Creează!

Implică-te! Cluj în imagini

10 pentru FILM la TIFF 2014

Data publicării
Categoria

10 actori talentați din teatrele din România vor avea parte de expunere, de întâlniri cu publicul, presa și specialiștii din industria filmului la Festivalul Internaţional de Film Transilvania (30 Mai 2014 – 8 Iunie 2014), în cea de-a treia ediție a programului 10 pentru FILM.

Între 5 și 7 Iunie 2014, în cadrul secțiunii Zilele Filmului Românesc, actorii vor lua parte la workshop-uri și premiere de film, vor fi prezentați spectatorilor, jurnaliștilor, dar și celor direct interesați să descopere talente noi în cinema – regizori, producători români şi străini, directori de casting şi agenţi.

În cele două ediții de până acum, 10 pentru FILM a promovat 20 de actori de diferite vârste, din toate colțurile țării, care s-au remarcat în teatru, dar care nu au avut până acum şansa să se afirme pe marele ecran. Cei selectați fie se află la debut în cinema, fie au avut deja roluri minore în producții autohtone. Ca în fiecare an, actorilor le vor fi dedicate broșuri, fotografii şi clipuri realizate într-un studio profesionist. Programul este prezentat de Mercedes-Benz România.

Actorii au fost propuşi şi selectaţi de un grup de profesionişti din teatru şi film: Tudor Giurgiu (regizor şi producător), criticii de teatru Oltiţa Cîntec, Cristina Rusiecki, Oana Stoica și Cristiana Gavrilă, Andreea Iacob (dramaturg şi regizor de teatru) şi Răzvan Penescu (editorul portalului LiterNet).

Actorii selectați sunt: Alina Ilea (Teatrul Naţional din Timişoara), Elena Ivanca (Teatrul Naţional Cluj-Napoca), Enikő Györgyjakab (Teatrul Maghiar din Cluj-Napoca), Katalin Berekméri (Teatrul Naţional din Târgu Mureş, Compania Tompa Miklós), Lucia Mărneanu (actor independent, Cluj), Silvana Mihai (Godot Cafe Teatru, studentă la Universitatea de Teatru şi Film „I.L. Caragiale”, Bucureşti), Rareș Andrici (Teatrul Metropolis și Teatrul Foarte Mic din Bucureşti), Vlad Bîrzanu (Teatrul „Anton Pann” din Râmnicu Vâlcea), Sorin Dobrin (Teatrul Bulandra și Godot Cafe Teatru din Bucureşti), Ioan Paraschiv (Teatrul Naţional „Radu Stanca” din Sibiu şi Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ).

Lasă un comentariu

Foloseşte cu încredere: <a href="" title=""></a> <strong></strong> <em></em> <blockquote></blockquote>

Încercăm să avem o politică liberală vizavi de comentarii.
Te rugăm să menții o atmosferă pozitivă și constructivă în mesajele tale sau riști să ai accesul blocat.