Sergiu CIOBAN: „Aparatul m-a învățat și mi-a dictat ce are nevoie pentru a crea imaginea din minte”

Vă spuneam într-un interviu anterior că îmi doresc să cunosc din ce în ce mai mulți oameni care încearcă să ne facă lumea mai frumoasă. Jullia face asta prin portretele în creion, Bogdan ne-o schimbă prin intermediul marketingului și Adi ne duce papilele gustative direct în rai.

Astăzi vă invit să urmăriți un interviu cu Sergiu Cioban, un fotograf pe care l-am cunoscut în Cluj și am aflat ulterior că e din Târgu Mureș. Pentru că mi-au plăcut atât de mult fotografiile lui cred că merită să-l aducem mai des (poate definitiv) la Cluj

Din punctul meu de vedere fotografiile sunt o oglindă a persoanei care are aparatul în mână. Ceea ce am găsit pe site-ul lui Sergiu m-a făcut să cred că voi descoperi un om cald și plin de pasiune, un ”om frumos” cum îmi place mie să spun. Nu m-am înșelat. E greu să-l mai oprești atunci când începe să povestească despre fotografie. Cu o răbdare incredibilă mi-a explicat cum funcționează un aparat profesional și m-a ajutat să văd cât de greu este să faci o fotografie cu adevărat bună.

Dacă aveți drum prin Iulius Mall, vă invit să vedeți o expoziție Sergiu Cioban cu câteva fotografii de nuntă (vis-a-vis de Calliope) însă până atunci mi-a răspuns la câteva întrebări:

Spuneai într-un interviu că ai început să faci fotografii undeva prin 2005 având la dispoziție ”un aparat de buzunar”, e acesta un început bun pentru un fotograf amator? Ce contează mai mult: aparatura sau tehnica?

În urmă cu 5-6 ani, după primele salarii, mi-am achiziționat primul aparat foto. Era un simplu aparat de buzunar, o săpunieră cum li se zice acum compactelor. Chiar dacă era ceva model fantomă, eram foarte mândru de el. Pentru mine a fost un început foarte bun ca și amator. Îl foloseam non-stop, fotografiam tot ce mișca… sau nu mișca :). Mi-am dat seama că nu aparatul face fotografia și nici tehinca, ci ochiul face fotografia, aparatul doar o expune. Fără idea din mintea fotografului, nici aparatul și nici tehnica nu au niciun rost.

Ce ar trebui să știe un amator care dorește să se perfecționeze în ale fotografiei? Cum ai învățat tu?

Pentru orice fotograf amator, începuturile constau în practică. Nu teorie, practică. Și aici mă refer la zeci de mii, sau chiar sute de mii de fotografii, la diferite subiecte, cu diferite obiective și diferite aparate. Așa am învățat eu și până la urmă mi-am dat seama că nu eu am învățat aparatul ce să fotografieze, ci aparatul m-a învățat și mi-a dictat ce are nevoie pentru a crea imaginea din minte.

Cât a durat până când ai primit primii bani pentru munca ta? Care au fost primele fotografii pe care le-ai făcut ca fotograf profesionist (pe bani)?

Nu intenționasem niciodată să devin fotograf profesionist, totul a venit de la sine. După 2 ani ca fotograf amator am fost rugat de o domnișoară să îi fac câteva portrete, pentru că i-a plăcut ce văzuse din fotografiile expuse pe unele site-uri. După această ședință foto, persoanele care au văzut rezultatul au început să dorească la rândul lor fotografii. În domeniul fotografiei de nuntă am intrat la fel. Un domn cameraman, care îmi văzuse lucrările, m-a fost invitat să pozez pentru el o nuntă și de acolo am fost chemat la altele. Un fotograf care dorește să devina profesionist, nu ar trebui sa faca el primul pas, ci datorită valorii lui, să ajungă să fie rugat să facă fotografii.

Ce înseamnă pentru tine fotografia și ce te diferențiază de ceilalți artiști? (de ce te-ar alege pe tine și nu pe altcineva)

Fotografia a devenit pentru mine mai mult decat un hobby sau o pasiune. E tot ce fac zi de zi, trăiesc fotografia! E cel mai important subiect din viata mea. Ce m-ar putea diferenția de ceilalți artiști, este că fotografiez cu pasiune, cu sufletul, și asta se vede în rezultatul final. Pentru unii clienți sunt alegerea potrivită, pentru alții cel mai ciudat, sau cel mai diferit. Pentru fiecare în parte sunt altceva, iar cei ce mă vor alege, o vor face pentru că stilurile noastre sunt compatibile.

Care e fotografia ta preferată din portofoliul propriu? Dar una aparținând unui alt artist?

Nu pot alege o fotografie preferată din portofoliul meu, pentru că gusturile se schimbă în funcțe de starea de spirit, de ceea ce mă inspiră în acea perioadă a anului. Totuși o fotografie care este tot timpul pe placul meu, este cea imprimată și pe cartea de vizită. O fotografie preferată din colecțiile altor artiști fotografi ar fi aceasta, o fotografie alb-negru pe film lat în care artistul (Ruslan lobanov) a scos foarte bine în evidență grația corpului feminin.

Ce îți place mai mult: fotografia de nuntă, botezul, portretele?

Portretele sunt fotografiile mele preferate, în acele fotografii încerc să exprim prin chipurile modelelor ceea ce simt eu. Fotografia de nuntă și botezul le-aș pune în categoria fotojurnalismului, în aceste fotografii eu nu intervin cu nimic, ci doar surprind sentimentele și trăirile personajelor din acele momente.

Cât de mult prelucrezi imaginile pe care le obții?

Eu merg pe principiul că o fotografie, daca nu este perfectă din aparat, nu este ok, nu este fotografie. Programele moderne de prelucrare a fotografiei, trebuie să ajute doar puțin fotografia, de exemplu, în cazul unui portret, avem nevoie de el , pentru a curăța unele cicatrici sau riduri inestetice, sau în cazul unui peisaj, să poți înlătura punga de gunoi de jos, care nu a fost observata în momentul fotografierii.

Povestește-ne un moment amuzant din cariera ta de fotograf:

S-a întâmplat anul trecut, la o nunta din Târgu Mureș, în timpul petrecerii din restaurant. Au furat mireasa, cum e obiceiul la nunțile românești, dar aici mireasa a fost furată de un singur domn. Domnul de aproximativ 2 m înălțime era într-o stare puțin avansată de ebrietate, a luat mireasa (ceva mai micuță, aproximativ 1,5 m) pe sus de pe ringul de dans și a început să fugă cu ea printre mesele invitaților.

O doamnă, nevăzând ce se întâmplă, se ridica ușor de la masa ei împingând scaunul puțin mai în spate. Scaunul respectiv ajunge tocmai în calea vitezomanului hoț de mirese, care se împiedică. Moment în care mireasa zboară din brațele lui și aterizează undeva la 2 metri în fața hoțului, aproape sub o masă. Pentru mine ca și fotograf a fost o întâmplare amuzantă însă sunt convins că pentru mireasă nu a fost la fel. Dacă apucam să ajung în fața miresei în timp ce era în aer și fotografiam acel cadru… ar fi ieșit o fotografie unică!

Fotografiile din cadrul articolului sunt preferatele Alexandrei, dacă v-au plăcut și vreți să mai vedeți câteva încercați aici.