Regal de vinuri de calitate la prima ediţie a Festivalului PROVINO la Cluj Napoca
- Data publicării
- Categoria
- Știri
- Comentarii
- 0
- Trackbacks
- 0
PROVINO a adus în inima Transilvaniei peste 300 de soiuri de vin şi a antrenat publicul, atât specialişti cât şi simpli vizitatori, într-un maraton de evenimente dedicate vinului, la care au participat peste 5.000 de persoane. Complexitatea evenimentelor PROVINO şi prezenţa festivalului în spaţiul public clujean în scopul promovării vinurilor înscrise în festival au impus un nou standard evenimentelor de profil.
Evenimentele inedite organizate în cadrul Festivalului PROVINO au atras publicul vizitator şi expozanţii prin unicitate şi calitate. “Festivalul PROVINO a fost o reuşită având în vedere că nu a mai fost organizat din 2005 un eveniment dedicat industriei vinului. Evenimentul Black & Wine Party a fost un succes. Au participat tineri interesaţi să înveţe, dornici să asculte povestea vinului, să acumuleze informaţii. Considerăm că Provino Black & Wine Party a fost reuşita festivalului PROVINO! Am avut plăcerea să întâlnim oameni iubitori de vin, iubitori ai vinurilor noastre, care sâmbătă au vizitat toate standurile şi la final s-au întors tot la noi”, a declarat Luminiţa Tzakis, Directorul Naţional de Vânzări al Cramei Oprişor. A fost un eveniment important, care se impunea în această regiune. Am avut parte de un public ce a acceptat prezentările de vin, a acceptat să cunoască vinurile din Festival, a fost deschis să înveţe, şi care a recunoscut că trebuie să ne întoarcem la tradiţiile româneşti privind vinul. O idee genială – PROVINO Black & Wine Party. Au venit oameni care au dorit să deguste vinuri, care au venit să ne cunoască! De apreciat că au venit persoane ce au respectat domeniul vinului prin ţinută şi atitudine, a apreciat evenimentul şi Laurian Olărescu, Trade Marketing Manager al producătorului Viti-Pomicola Sâmbureşti. La noi la stand au venit cunoscători, pe care i-am putut impresiona doar cu sortimente noi: Chardonnay 2010 premiat la Bruxelles, Sauvignon Blanc Nec Plus Ultra. Petrecerea de sâmbătă a fost ceva superb şi ne bucurăm că am reuşit să oferim fiecărui participant vinul pe care şi l-a dorit, a precizat şi Cristian Fuga, Directorul de Marketing al companiei Jidvei.
Vinurile au fost sărbătorite în cadrul Festivalului PROVINO atât cu ocazia celor zece sesiuni de degustări colective, cât şi la Serile exclusiviste Art, Wine & Gastronomy. De asemenea, în pregătirea evenimentelor din cadrul Festivalului, Ambasadorii PROVINO i-au invitat pe clujeni la degustări în cele mai în vogă cluburi şi restaurante din municipiu în perioada 1-12 martie. La standurile amenajate în spaţiul de desfăşurare al evenimentului au fost promovate vinuri din Spania (Crama Borha), Austria (Vital Activ), Franţa (Vin de Vie), iar în cadrul sesiunilor de degustare participanţii au putut savura vinuri de Jidvei (Clasic Feteasca Regală – sec, Premiat Sauvignon Blanc – demisec, Grigorescu Gewurztraminer – demisec) şi vinuri spaniole importate de Crama Borha (Enate Tapan 2012 şi Teorema). La serile HORECA şi Art, Wine & Gastronomy vedetele au fost vinurile de la Vinarte (Castel Starmina Sauvignon Blanc 2011), Gramma (Aligote, Feteasca Regală şi Cuvee Vişan), Nomibo (Feteasca Neagră 2009, Tămâioasa 2011, Feteasca Albă 2011) şi Recaş (Cocoşul dintre Vii Muscat, Cocoşul dintre Vii Pinot Noir). Festivalul PROVINO – Vin. Artă. Gastronomie a adus în premieră la Cluj-Napoca şi unele dintre cele mai noi producţii ale caselor de vinuri din ţară: Sauvignon Blanc 2011, Chardonnay 2011 sec sau Tămâioasa Românească 2011 sec s-au regăsit în oferta Cramei Budureasca, Nomibo a prezentat în premieră vinurile roşii de calitate din rezerve Feteasca Neagră, Merlot şi Pinot Noir, stabilizate şi învechite 12 luni în baricuri de stejar românesc lucrate manual, dar şi Tămâioasa Românească, Feteasca Albă şi Chardonnay. De asemenea, la Festival au participat în premieră şi Feteasca Neagră, din rezervele 2008 şi 2009 şi Tămâioasa Românescă din 2010 şi 2011, vinuri care se exportă în Antwerpen, Belgia. Crama Oprişor a lansat la Cluj-Napoca vinurile La Cetate, Tămâioasa Românească 2011, Caloian Rose 2011, Caloian Sauvignon Blanc 2011 şi Rusalca Albă 2011. O surpriză la prima ediţie a Festivalului a venit şi de la Iaşi, de unde Casa Gramma, pe lângă noile vinuri din recolta anului trecut, Gramma Aligote 2011, Gramma Fetească Regală şi Gramma Cuvee Vişan 2011, a adus şi trei cupaje realizate sub brandul propriu pentru un om de afaceri clujean, pasionat de vin. De asemenean, unul dintre cei mai cunoscuţi producători de vinuri, Jidvei, va prezenta în premieră la Festivalul PROVINO noua imagine a produselor din portofoliu.
Una dintre surprizele primei ediţii clujene a Festivalului PROVINO – Vin. Artă. Gastronomie a fost degustarea de vinuri biodinamice importate din Franţa de Vin de Vie. Am participat pentru prima dată la un festival de vin. Un Festival de Vin bine organizat, cu un public interesat. Pe noi ne-au luat prin surprindere oamenii de calitate prezenţi în expoziţie cât şi în cadrul Black & Wine Party. Vinurile noastre au fost apreciate, iar oamenii erau interesaţi de industrie. Clujenii au fost surprinşi de elementele de noutate în gust şi arome, de accesabilitatea lor şi ceea ce ne-a placut este că oamenii s-au întors la standul nostru cu prietenii şi rudele lor, a precizat Adrian Abrudan, administratorul Vin de Vie. Recunoaşterea vinurilor de calitate a fost realizată în cadrul Festivalului cu ocazia Concursului Vinurile Primăverii. Scopul acestei întreceri a vinurilor, care s-a desfăşurat sub forma unei degustări în orb a fost de a oferi producătorilor un sprijin în crearea de vinuri de calitate. Astfel, marii câştigători ai Medaliilor de Aur au fost Shiraz Peter Lehmann Barosa 2008 produs de Gallo, Rusalca Albă 2011 produsă de Carl Reh Winerz, Malbec don David 2010 produs de Michel Torino, Tempranillo Vicente Gandia Raiza Grand Reserva 2005, produs de Vicente Gandia şi Feteasca Neagră Cocoşul dintre Vii 2011 de la Cramele Recaş.
Prima ediţie a festivalului organizată în Cluj-Napoca s-a bucurat şi de sprijinul Asociaţiei Degustătorilor Autorizaţi din România şi al Organizaţiei Somelierilor din România. Unul dintre evenimentele care au confirmat amploarea Festivalului a fost Concursul Naţional de Somelieri, Etapa Transilvania. În urma unei jurizări exigente şi imparţiale, râvnitul loc I i-a revenit somelierului Septimiu Crişan câştigători fiind desemnaţi şi Bogdan Todor – locul II şi Răzvan Demian – locul III.
Unul dintre cele mai apreciate evenimente din suita de acţiuni organizate în cadrul Festivalului PROVINO – Vin. Artă. Gastronomie a fost, cu siguranţă, PROVINO Black&Wine Party. Peste 250 de persoane au participat la petrecerea exclusivistă a cărei vedetă a fost vinul de calitate. Evenimentul Black & Wine Party de sâmbătă a fost o reuşită, iar participanţii au fost exact din targetul nostru. Cred că ABplus Events a creat prin Festivalul PROVINO – Şcoala vinului, Degustări Colective, Black & Wine Party – un plus de valoare pentru consumatorul din Cluj, a declarat Ciprian Roşca, Directorul de vânzări al Cramelor Recaş. Petrecerea inedită a fost apreciată şi de reprezentanţii Domeniilor Ostrov. Diversitatea expozanţilor a fost bine gândită şi nu în ultimul rând, diversitatea evenimentelor care au fost organizate în cadrul Festivalului, alternarea preparatelor româneşti cu cele orientale, degustările şi prezentările făcute de somelieri au avut mare succes. Publicul a fost foarte interesat şi am fost surprins de atracţia faţă de vin a tinerilor. Un public de foarte bună calitate cu o ţinută de gală, mai ales la petrecere unde ţinuta a fost chiar de gală. Per ansamblu s-a păstrat o linie de eveniment de înaltă clasă, susţine Daniel Zotu, somelier al companiei. De asemenea, clujenii au fost impresionaţi şi de expoziţia de artă amplasată în incinta Centrului de Conferinte şi Expoziţii a Grand Hotel Napoca. Lucrările care au putut fi admirate pe întreaga perioadă a Festivalului au purtat semnăturile studenţilor şi a profesorilor de la Universitatea de Artă din Cluj-Napoca. Evenimente exclusiviste, organizate în fiecare seară a Festivalului, Serile Art, Wine & Gastronomy au oferit invitaţilor prilejul de a-şi petrece timpul liber într-un cadru rafinat. În prima seară a evenimentului bucătarii Grand Hotel Napoca au oferit show-uri gastronomice, alături de degustarea de preparate culinare şi brânzeturi Five Continents. Seara de sâmbătă, 17 Martie 2012, a fost dedicată maestrului bucătar Dan Boerescu care i-a încântat pe cei prezenţi cu un show gastronomic unic.
Festivalul PROVINO – Vin. Artă. Gastronomie s-a bucurat încă de la prima apariţie pe piaţa clujeană de prezenţa unor producători de renume, a căror reputaţie depăşeşte graniţele ţării. Printre aceştia s-au numărat Jidvei, Cramele Recaș, Murfatlar, Crama Oprișor, Vinarte, Gramma, Domeniile Boieru, Budureasca, Sâmburești, Nomibo, Crama Telna, NACHBIL, Domeniile Ostrov, Senator Wine importatori şi distribuitori de vinuri din Spania, Franta si Austria Vital Activ, Vin de Vie, Crama Borha. Ne-am propus să realizăm un eveniment reprezentativ pentru industria vinului în Transilvania. Cu siguranţă, împreună cu partenerii noştri tradiţionali, Patronatul Naţional al Viei şi Vinului, Asociaţia Degustătorilor Autorizaţi din România şi Organizaţia Somelierilor din România 2011, alături de profesioniştii de la Grand Hotel Napoca, am reuşit să punem în valoare un festival în care am atras producători de vin din România, degustători experţi, somelieri, bloggeri şi presă de specialitate şi, bineînţeles, iubitori de vin de calitate, a declarat Florin Mindirigiu, Director General ABplus Events.
Festivalul PROVINO – Vin. Artă. Gastronomie a fost organizat de compania ABplus Events în colaborare cu Asociaţia Degustătorilor Autorizaţi din România şi Organizaţia Somelierilor din România si cu sustinerea Primăriei şi Consiliul Local Cluj-Napoca, Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj-Napoca şi Universitatea de Artă şi Design Cluj-Napoca.