Orașul Cluj-Napoca

Creează!

Implică-te! Cluj în imagini

Festivalului Naţional al Şanselor Tale

Data publicării
Categoria

Inspectoratul Şcolar Judeţean şi Casa Corpului Didactic organizează în această săptămână mai multe activităţi subînscrise Săptămânii educaţiei permanente.

Tema din acest an, specifică anului 2012, este Îmbătrânirea activă şi Solidaritatea între generaţii. Sub cupola Festivalului Naţional al Şanselor Tale, şcolile au propus activităţi dintre cele mai diverse: conferinţe, dezbateri, întâlniri de lucru, activităţi de protecţia mediului, culturale, de formare… Sunt implicaţi peste 400 de elevi, profesori şi părinţi.

Implicarea intensă a Inspectoratului Şcolar Judeţean, respectiv a Casei Corpului Didactic pentru marcarea prin activităţi consistente a Săptămânii educaţiei permanente a dat roade. Mai multe unităţi de învăţământ din judeţ au răspuns afirmativ provocării, propunând activităţi pe o tipologie variată: promovarea documentelor europene şi naţionale în domeniul educaţiei permanente; dezbateri, colocvii, seminarii, simpozioane, lectorate; acţiuni de formare în parteneriat (activităţi culturale, sportive, educaţie civică, educaţie pentru valorile democraţiei, educaţie pentru protecţia mediului, educaţie religioasă, educaţie estetică); prezentări de imagini foto, lansări de filme, de carte; diseminarea debune practici”.

În cadrul acestui festival, şcolile vor desfăşura mai multe activităţi în perioada 19-25 Noiembrie 2012. Din rândul activităţilor propuse, menţionăm câteva: Democraţia participativă. Forme de manifestare. Exemple de bună practică (conferinţă), Alternative împotriva drogurilor (dezbatere), Echipa Verde (activităţi de protecţie a mediului), Bunicii ne povestesc (activitate culturală), Invăţarea intergeneraţională prin joc (activitate de formare), Vreau să mă angajez – etapa pe liceu (proiect educaţional), Orizonturile fără limite ale învăţării (dezbatere)…

Organizarea săptămânii educaţiei permanente se află sub egida UNESCO, România, numărându-se printre cele 48 de ţări din lume care organizează anual acest eveniment. Manifestarea cultural- educativă şi sportivă răspunde politicii promovate de Ministerul Educaţiei Cercetării Tineretului şi Sportului pentru diversificarea şi extinderea ofertei de educaţie prin unităţile şi instituţiile de învăţământ, în vederea consolidării rolului acestora ca centre de resurse educaţionale la nivelul comunităţii.

La nivel judeţean, coordonarea acestui eveniment revine doamnei inspector de specialitate-educaţie permanentă, Amalia Gurzău, din partea ISJ Cluj, şi doamnei prof. Ileana Iepure, de la CCD Cluj.

Share
Lasă un comentariu

Foloseşte cu încredere: <a href="" title=""></a> <strong></strong> <em></em> <blockquote></blockquote>

Încercăm să avem o politică liberală vizavi de comentarii.
Te rugăm să menții o atmosferă pozitivă și constructivă în mesajele tale sau riști să ai accesul blocat.